Sa scriem zic

Mult mi-e dor sa scriu. Din pacate imi lipsesc diacriticile si subiectele bune.

Pana acum cateva zile aveam in minte un plan/proiect numit SwissMaid, dar ideile pe care urma sa le expun proveneau din experienta mea ca imigranta in Elvetia. Din pacate si din fericire (fiecare cu parerea lui-eu, prieteni, familie) oferta de job pe care o aveam nu mai este valabila, deci, cel putin pentru o vreme, sunt un om in tara mea. Imi convine partial. 

N-ar fi rau/ ar fi bine (vorbeste Dinu din mine) sa scriu. Ma vindeca uneori. Partea dificila e ca nu as mai scrie asa… uberpersonal. Stiri sunt pe toate saiturile, analize, editoriale, opinii, comentarii suntem toti liberi sa facem. Am nevoie de o nisa. Sa zicem imigrationism; dar cu povesti de viata.

In septembrie 2010 plecam in UK pentru un job fascinant de dubios. In aeroport am clacat. Sa fi fost panica provocata de faptul ca domnisoara angajatoare ma astepta in Heathrough, iar eu eram in Gatwick ( zeci de mile distanta), sa fi fost intrarea in dimensiunea britanica prea socanta pentru micuta mioritica neplimbata, sa fi fost insomniile de vina, sa fi fost izolarea in care intrasem atat de hotarata? Probabil au fost toate, plus fabuloasa mea mostenire ereditara. O luna si jumatate mai tarziu eram din nou in tara mea.

Decembrie 2010 ma prinde tot pe insula, dar cu un job minunat; secretara din vorbe si promisiuni, vanzatoare (nici macar) intr-un magazin cu lenjerie intima de provenienta franceza; asta ca sa nu fiu neghioaba si sa le spun direct chiloti si sutiene de rahat. Abbas, marele idiot turc care m-a angajat a fost cat se poate de inuman. Iti dau voie sa te gandesti la ce-i mai rau. Am plecat in scurt timp.

In mai 2011 eram din nou in Otopeni, dar de data asta ma indreptam catre Geneva, cu destinatia Bons-en-Chablais, Haute Savoie, Franta. Mergeam acolo pentru un schimb cultural… teoretic; practic sunt o dadaca buna si speciala. Fetele mele mi-au acordat locul doi in top-ul ”les plus fort”, asa ca nu am stat degeaba un sfert de an.

In septembrie 2011 mi-a facut cu ochiul un job in partea germana a Elvetiei, in apropiere de Zurich. Povestea e intriganta, dar o pastrez. Poate imi sclipesc si mie secretele in ochi precum femeilor interesante.

Privind inapoi, imi dau seama ca a fost mai mult rau decat bine, dar foarte interesant; dureros, dar interesant. Deci, nisa- imigrationism fara cifre si sfaturi, ci cu povesti.