Vedeta la liceu

Cand aveam vreo 15 ani, dupa nenumarate felicitari, incurajari si invidii legate de lucrarile mele la romana (manca-o-ar mama de fata modesta!) am scris ceea ce s-a vrut a fi un roman. “Vedeta la liceu” e un roman personal de mici dimensiuni, asa cum bine observa proful meu de engleza de atunci, Angel.

 
Ce zbucium, ce framantare, ce emotii am avut atunci cand l-am terminat! Imi amintesc ca, oamenii care il citeau imi lasau la sfarsitul celui de-al doilea volum (caiet, adica) texte in care imi explicau impresia pe care le-o lasase modesta mea scriere. Surprinzator, sau nu, multora le-a placut. Bine, sa nu uitam ca publicul meu era format din copii de liceu, sau profesori, in cazurile deosebite.

 
Protagonista romanului, Crina, e o tanara absolut minunata: frumoasa de numa’ numa’, cuminte, talentata, pe care  “o iubeste” barbatii nemaipomenit. Crina are o voce de inger si un noroc chior. Tam-nesam eroina noastra intra in legatura cu Mogaldeata (ghici cine?), un mare, mare, cel mai mare producator muzical din Romania, pe Mirc. Ce vrei tata? Nu stiam de Messenger pe atunci.

 
Producatorul ii face Crinei lansarea, se indragosteste de ea ca sotul lui Celine Dion… toate bune si frumoase, pana cand Crina are un concert colosal care se desfasoara minunat. Dupa concert, deja faimoasa cantareata se intoarce in camera ei de hotel si adoarme inconjurata de zeci de crini, florile ei preferate. Astfel, Crina intra in coma si toata lumea se pune pe bocit. Gata romanul!

 
Bine, cine l-a citit stie ca e ceva mai mult de capul lui decat povestesc eu aici, dar la alta idee vreau sa ajung. Tot Angel imi spunea ca i-ar placea sa citeasca despre Crina pe la 26 de ani, mai putin ideala.

 
Cand eram in UK, lucram la ceva numit “The last virgin alive”- povestea unei prostituate pe nume Iva, insa dupa pagini bune mi-am dat seama ca nu avea farmec. Plus ca nu-mi placea; era trist, cu toate ca pe mine m-au fascinat mereu povestile cu gheise, curtezane, prostituate si escorte. “Dama cu camelii”, de exemplu, a fost teaser-ul meu, dupa care au urmat alte carti, filme, bloguri si intalniri cu femei care aveau ceea ce se numeste cea mai veche meserie din lume.

 

Acum  mi se pare interesanta modalitatea in care imi imaginam o fata in copilarie, Crina, si felul in care am  creionat-o pe Iva, draga si sarmana de ea. Undeva pe drum, din mintea mea au disparut personajele nobile, pentru ca altele sa le ia locul. Daca l-as intalni pe Angel, i-as spune ca acum poate sa citeasca despre Crina, mai putin indeala, pe Internet.

Strategii oripilante de alungat gagicele

Pe vremea cand romanii erau mai consolati, Bubulina urla cat o tineau tastatura si traficul de Internet “Protest!” In felul asta s-a certat cu multa lume, dar a si intrat in legatura cu niste cetateni pestriti. Unul din ei a fost Cakapa, bucurestean, 20 +, activ in zona media, cam zeflemist si acid in replici. Dintr-una in alta, Cakapa propune intrevedere la el in curtea scolii/cartier/Obor, sub pretext ca i-ar putea oferi informatii pretioase si contactele unor oameni din heavy league-ul muzical.

Zis si facut, vorbit si intalnit, stat la barfa, se termina lichidele din pahare… hai sa mergem! La iesirea din pizzerie Cakapa propune plimbare in parc.

“Hop-si-asa! Ia te uita la bucuresteanul asta scos din clipurile BUG Mafia ce romantic e, pupa-l-ar mama!”, se gandea Bubulina. O ia de mana. “Hmn?”, ii spune sa se aseze pe masa din parc ca ar fi mai cald si mai curat, “Ce grijuliu!”, ii desface fermoarul de la cizma, “Masaj?”, dar ce crezi? Cakapa plaseaza strategic talpa Bubulinei pe slitul lui. Pam-Pam! Conversatie pe Messenger.

- Imi cer scuze pentru ieri, poate am fost cam deplasat.

- Eee… nu-i nimic.

- Serios, ma luase valul. Cand ne mai vedem?

- Nu stiu. Sunt cam ocupata. Intr-o alta viata, probabil.

Bubulina il mai auzise pe un bucurestean musculos povestind despre cat de mult ii plac lui plimbarile desucheate in parc, dar nu stia ca e asa in trend.

Alte strategii de alungat gagicele

Bubulina povesteste despre o alta strategie de pus amorezele pe fuga, de data asta una cu adevarat infricosatoare, derutanta si radicala; strategia “te iubesc”.

Calatoare infocata, ajunge Bubulina in tara ceasurilor sofisticate. Umbla ea ce umbla si il intalneste pe David, un evreu copt bine, mai calator si mai dornic de “real love” decat ea. David, 44, inalt, atletic, binevoitor, cu ochi blanzi, isi face curaj si o abordeaza pe Bubulina tarziu in noapte. O plimba, o flateaza, o maguleste… ce sa mai?! E un adevarat cuceritor. Dubios insa, negocierile si artifciile sunt amanate, pe motiv ca “I want to see you again”.

Evreu intreprinzator, David trebuie sa calatoreasca la Tel Aviv, Roma si New York in decursul a doua luni de vara. O roaga pe Bubulina sa il astepte, ceea ce inseamna in perceptia Bubulinei, sa fie disponibila atunci cand el se va intoarce. Adica, prietene cititor, scenariile alea cu fata cucuiata care asteapta soldatul brav, cu sufletul la gura si centura de castitate sigilata sunt fumate de mult.

Intelegerea e facuta, protaganistii nostri stabilesc revederea in septembrie. Eh, nu stiu ce-l apuca pe David sa tranteasca un sarut ametitor si un infocat “te iubesc”. Probabil ca sa “seal the deal”. Aualica, auleu! Pe Bubulina au apucat-o tremuriciul, gandurile, indoielile, scenariile si teama. Teama aia mare, vreau sa zic. “Ma’ asta minte, sau i se pare, sau are halucinatii. Bine, bine, dar ce vrea?”.

Exact nu stiu cum sa iti explic, dar e cel putin ciudat cand cineva lanseaza niste cuvinte de amploarea lui “te iubesc” intr-un timp scurt si fara ca evenimente majore sa se fi petrecut. Adica, incepi sa ai indoieli in ceea ce priveste credibilitatea omului de langa tine, a intentiilor lui si pana la urma te intrebi daca e zdravan la capsor. Stii ca unii mai dezaxati au accese de-astea de iubire, imbratiseaza oameni necunoscuti in aeroporturi, umbla dezbracati pe strada, lanseaza campanii de “Ocrotiti, salvati, iubiti…”, devin grandomani. In fine, episoade maniacale se numesc. Plus ca in lupta asta de orgolii care precede o relatie, sa spui te iubesc tam-nesam e ca si cum ti-ai da autogol.

Intamplarea face ca Bubulina isi muta domiciliul si da de belele. David o suna si ii promite ca va veni sa o salveze ca un print pe cal alb, dar se face disparut, pentru ca mai tarziu sa reinceapa “te iubesc-urile”. Hai sictir!

Strategii de alungat gagicele

Baieti, intortocheate sunt caile voastre, desi revistele lucioase spun ca lucruri sunt taaare simple.

Strategia “din floare in floare” e cea mai recenta de care  s-au lovit niste cunoscuti. Iti explic.

Bulix si cu Bubulina se cunosc de multisor; vorbesc ei de ani de zile; Bulix isi face curaj si o invita pe Bubulina la el acasa, la un film. Sanchi! Bubulina nu e proasta, stie exact ce vrea Bulix. Sincera si tuta Bubulina ii marturiseste balbaitului de Bulix ca e in stadiul de tatonari cu cineva si il intreaba:

- Ia zi, tu cu cine esti?

- Sunt singur. M-am despartit de curand.

De fapt, Bulix era cat se poate de confuz intr-o relatie, de mai bine de un an, dar a povestit abia dupa ce negocierile au luat sfarsit, daca intelegi ce vreau sa zic. In sfarsit… pana la urma relatia serioasa, ce pisici o mai insemna asta, si confuza pe care o avea Bulix se termina, iar cavalerul depresiv-convulsiv cu accente maniacale ia decizia vietii lui:

- Stii, ar trebui sa-ti cauti pe cineva mai stabil, mai serios… Eu m-am hotarat sa umblu “din floare in floare”.

- Cum adica?

- Adica… sa nu ma mai implic.

- Ah, da? Si unde gasesti tu toate florile astea?

- Eee, pai numai la mine la job sunt o gramada. Daca ar fi sa le iau la rand…

- I-auzi! Marfa. Pai si cum faci? Te culci cu ele si pe urma nu le mai cauti?

- Nu. Umbli cu una, apoi gasesti alta si ii spui primei ca nu se mai poate.

La faza asta o gasira dracii pe Bubulina.

Muaaah, pai bine mai balbaitule, depresivule, obsesivule, maniacalule, alergicule, dislexicule cu polipi ce esti! Nu mai bine ziceai tu de la inceput ca umbli “din floare in floare”, ca-ti puneam o coronita de spini pe …ula si o petarda in mijloc ca sa te lasam fara menire, puta-bleaga! (pend…ula, evident) Grupul fetelor care beau apa plata cu lamaie nu te mai place.

Probabil sunt pe lumea asta si tipi ok, ca vecinul meu despre care e musai sa spun ceva pe blog. Cipi dragule, poate faceti si voi un grup al baietilor carora nu le plac florile.

Sa scriem zic

Mult mi-e dor sa scriu. Din pacate imi lipsesc diacriticile si subiectele bune.

Pana acum cateva zile aveam in minte un plan/proiect numit SwissMaid, dar ideile pe care urma sa le expun proveneau din experienta mea ca imigranta in Elvetia. Din pacate si din fericire (fiecare cu parerea lui-eu, prieteni, familie) oferta de job pe care o aveam nu mai este valabila, deci, cel putin pentru o vreme, sunt un om in tara mea. Imi convine partial. 

N-ar fi rau/ ar fi bine (vorbeste Dinu din mine) sa scriu. Ma vindeca uneori. Partea dificila e ca nu as mai scrie asa… uberpersonal. Stiri sunt pe toate saiturile, analize, editoriale, opinii, comentarii suntem toti liberi sa facem. Am nevoie de o nisa. Sa zicem imigrationism; dar cu povesti de viata.

In septembrie 2010 plecam in UK pentru un job fascinant de dubios. In aeroport am clacat. Sa fi fost panica provocata de faptul ca domnisoara angajatoare ma astepta in Heathrough, iar eu eram in Gatwick ( zeci de mile distanta), sa fi fost intrarea in dimensiunea britanica prea socanta pentru micuta mioritica neplimbata, sa fi fost insomniile de vina, sa fi fost izolarea in care intrasem atat de hotarata? Probabil au fost toate, plus fabuloasa mea mostenire ereditara. O luna si jumatate mai tarziu eram din nou in tara mea.

Decembrie 2010 ma prinde tot pe insula, dar cu un job minunat; secretara din vorbe si promisiuni, vanzatoare (nici macar) intr-un magazin cu lenjerie intima de provenienta franceza; asta ca sa nu fiu neghioaba si sa le spun direct chiloti si sutiene de rahat. Abbas, marele idiot turc care m-a angajat a fost cat se poate de inuman. Iti dau voie sa te gandesti la ce-i mai rau. Am plecat in scurt timp.

In mai 2011 eram din nou in Otopeni, dar de data asta ma indreptam catre Geneva, cu destinatia Bons-en-Chablais, Haute Savoie, Franta. Mergeam acolo pentru un schimb cultural… teoretic; practic sunt o dadaca buna si speciala. Fetele mele mi-au acordat locul doi in top-ul ”les plus fort”, asa ca nu am stat degeaba un sfert de an.

In septembrie 2011 mi-a facut cu ochiul un job in partea germana a Elvetiei, in apropiere de Zurich. Povestea e intriganta, dar o pastrez. Poate imi sclipesc si mie secretele in ochi precum femeilor interesante.

Privind inapoi, imi dau seama ca a fost mai mult rau decat bine, dar foarte interesant; dureros, dar interesant. Deci, nisa- imigrationism fara cifre si sfaturi, ci cu povesti.

Din Witherthur, cu dor si drag

Fac cum fac si ajung mereu in clinici. Mi-e dor sa scriu despre Romania, dar nu o vad acum. O simt trista si atat.

http://www.youtube.com/watch?v=k-ImCpNqbJw

Din UK, cu dragoste

“Mama, plec afara.”

“Aaaiii mai mama!!!”

“Off parca plec sa ma taie, asa exclami.”

“Tare mi-e teama mie cu strainatatea asta” spune sarmana mama.

Mi-e tare dor de tara mea, de familie, de prieteni, de limba noastra scortoasa, de bucuriile mici care-mi umpleau sufletul si de apropierea pe care o creaza acelasi sange. UK e un mozaic de culturi, natii, popoare si limbi. Ma simt de parca as strabate Babilonul in fiecare zi. Mi-e dor de uniform si mi-e dor sa zambesc cand zaresc un strain. Strainii astia nu prea zambesc la mine. Par satui de globalizare.

Ciudate vremuri traim…

Am cunoscut un baiet . Il cheama Nicholas si e din Sri Lanka. Tare, nu? Cica suntem boyfriend si girlfriend. Tata zambeste acum. Mie nu prea imi arde de indragosteli, dar las lucrurile sa vina de la sine; sau sa plece de la sine, mi-e egal. Am un mare chef sa profit de toate oportunitatile care-mi apar in cale. As fi in stare sa profit de oricine. Ei au profitat de mine destul. Gata cu naivitatea, e timpul sa cresc. Curand implinesc 24 de ani si mie imi tot pare ca avioanele se mananca.

“Avion cu motor, ia-ma si pe mine-n zbor…” departe de aici, intr-un loc in care sunt speciala cu ceva. Aici sunt o vanzatoare intr-un magazin cu chiloti si sutiene. Toata viata mi-am dorit un job care sa-mi placa si am inceput sa ma acresc definitiv. Continui sa lupt pana cand… well pana cand e nevoie. Cad si ma ridic de parca as fi yoyo.

Job, casa, job, casa… cam asta e viata mea in taramul international numit UK. Sincer nu prea merita, dar o incerc si p-asta de cateva ori. In toate celelalte am cam esuat. Capul sus!

Mi-e sila

de barbati care arata cu degetul, dar nu sunt in stare sa se educe singuri. Se plang ca muierile proaste si dependente emotional de cainii lor chiuatizati. Se cred cool daca dau din gura pe bani, au falsa impresie ca ce fac ei schimba mentalitati, ca au ceva important de transmis. Nu voteaza pentru ca nu sunt in stare sa lase berea si semintele. Injura ca ultimii oameni si-si bat nevestele in parcari. Vorbesc despre droguri de parca le-ar explica propriilor copii ce au de facut la 14 ani. Revin la ce i-am spus lui Guess Who : “Rusinica, voi va dati pe bani ca Andreea Banica.” Eu propun sa candideze Cheloo la Presedintie. Asta mi-ar inchide gura/as rade cu lacrimi. Tu ce crezi?

 

Cat adevar in muzica folk

Reincarnare

E un subiect delicat la limita dintre ipotetic si credibil (pentru crestini). Eu cred ca exista spirite prinse intre lumi, adica intr-un fel de purgatoriu. E ca atunci cand planuiesti sa te sinucizi, te imaginezi facand-o la infinit, dar in final te agati de ceva fara sa reusesti sa fii multumit cu ce ai; familie, prieteni si toate lucrurile care-ti sunt dragi.

Apoi, incepi sa vezi viata altfel. Incepi sa-ti dai seama ca ai unele trasaturi de caracter pe care daca ai reusi sa le schimbi, ai putea fi fericit. In Langley green hospital am vazut pe un telefon fotografia unui spirit prins intre iad si Rai. Eu intuiesc ca vorbim despre un spirit care ii prigoneste pe cei care nu sunt crestini cu adevarat. Sa-l luam drept exemplu pe Richard inima de leu, cel care a purtat cruciade in numele crestinatatii. Eu cred ca a fost o abordare gresita. Btw, numele meu de botez e Ioana.

In Uk am facut ritualuri prin care incercam sa scap de felul in care Richard ma bantuia. Am facu vraji prin care l-am inchis intr-o cutie de carton, asa cum ingropi un mort intr-un cosciug. Probabil ca Richard bantuie spitalul si acum, posedandu-i pe cei slabi de inger si pe cei care nu cred ca exista un rost pentru existenta fiecarui element.

Apa Aer Foc Pamant si liber arbitru. Vizavi de reincarnare tind sa cred ca fiecare femeie de reintruparea Evei, asa cum fiecare barbat il reprezinta pe Adam. Diferenta dintre 2010 si ce s-a intamplat cu mult timp in urma e ca stim ce e bine si ce e rau, insa de prea multe ori, alegem sa fim rai.

Binele fie cu noi!